I hope you understand

A trebuit să te desparți de ea ca să o înțelegi. Sau poate nici măcar acum nu o înțelegi cu-adevărat. Știi că ți-a spus încă de la început că este o persoană complicată. Ea a urât atât de mult oamenii complicați încât a devenit unul dintre ei pe parcursul timpului. Nu ai dat atenție spuselor ei. “Este doar o femeie în devenire, cum ar putea ea să mă rănească pe mine?” Credeai că vrea doar să te îndepărteze și asta te-a făcut să lupți mai îndârjit. Acum, când ai lăsat-o din nou singură, înțelegi că pentru ea singurătatea nu este o povară, ci mai degrabă o eliberare. Acum știi de ce a stat ea atâta vreme de una singură, înainte să te întâlnească. Fiindcă ea nu are nevoie de nimeni ca să fie fericită. Nu ai venit tu aducând fericirea în viața ei așa cum ți-a plăcut să crezi. Ea a fost fericită înainte de tine, a fost fericită în timp ce o iubeai și va fi fericită chiar dacă ai plecat. Te-a iubit. Au fost momente în care nu s-a iubit pe ea atât cât te-a iubit pe tine. Dar, chiar dacă a durut-o că ai plecat, nu i-ai luat fericirea. Tu ai lăsat o parte din sufletul tău în casa aia pe care o urăști atât de mult acum; ea și-a luat sufletul intact, exact cum ți l-a dăruit. Acum aproape că o urăști. Dacă n-ar fi dragostea asta atât de mare care nu-ți dă pace, cu siguranță că ai urî-o ca pe cel mai aprig dușman. În timp ce tu nu ai mai găsit puterea să zâmbești, ea e non-stop cu zâmbetul pe buze. Dacă n-ai cunoaște-o ai zice că nu i-a păsat câtuși de puțin că ai plecat și că nu ai de gând să te mai întorci. De fiecare dată când cineva o întreabă de tine, ea nu se întristează și nu se enervează așa cum o faci tu. Ea nu schimbă subiectul; vorbește despre tine și admite că te-a iubit și că nu te poate urî. Nu spune niciodată că încă te iubește pentru că nu-i stă în fire. Dar dacă ai citi numai tot ce scrie despre tine, ți-ai da clar seama că nu a iubit pe nimeni niciodată la fel de mult și că este convinsă că nu te va uita cu ușurință. Dar asta nu înseamnă că are nevoie de tine ca să zâmbească. Și asta te enervează. Deși plânge și zice că vrea să te sune, dacă îi spui să o facă oricum nu te ascultă. Știe că poate suporta durerea și tocmai asta o face atât de puternică în ochii tuturor. Ție nu-ți pare puternică, îți pare lașă mai degrabă. Ai impresia că se joacă cu tine. Și iar îți amintești că, de fiecare dată când erai cu ea, nu o simțeai în întregime a ta. Nici măcar în orele în care făceați dragoste, nici când îți șoptea că te iubește, nici când te săruta așa cum numai ea știa. De parcă nu ți-ar fi aparținut. Acum ce se mai poate face ?