Cu dorinţa, ea cuviinţă.
Prin limbajul non`verbal.
Erau intr`unul din acel moment cand nu si`ar mai fi dorit picioare
daca ar fi avut aripi sa zboare.
Ea.
Zambea cu obrajii. Nu si cu ochii.
Visa cu ei inchisi, pe stomacul gol.
Daca ochii lui ?
Daca si ce ?
Recunoscuse copilul din el.
Se`ngrijea in fiecare dimineaţa.
Distrugea orice urma a maturitaţii.
Regasea, insa, seriozitatea cu care copil fiind, se juca.
Si nu putine, urmau a se intampla pentru o prima data.
Daramau ziduri.
Construiau lumi....
* Un EL fara nume *
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu