Scrum? Nici macar. Tacere.

Treptat ma vindec. J

Momente lungi in care ma multumesc doar sa te admir,

 fara sa`ti vorbesc,

 fara sa`ti soptesc,

 fara sa te deranjez din ce faci.

 Momente in care ma umplu de o caldura neinteleasa

si in care ma simt bine.

 Simt ca locul meu e acolo…

 Atunci imi las cuvintele sa se opreasca la marginea buzelor

 si gandurile in negrul ochilor.

 Iubeste`mi tacerea!                                           

Mai am inca scurte frisoane.

 Cand trupul imi confirma ca nu s`a intremat complet dupa oboseala,

 desi mintea e déjà vindecata complet.

 In timpul acestor frisoane,

 delirez scapand cuvinte de pe vremea cand

 intre un apus si un rasarit nu erau decat

 cateva ore nesfarsite de chin.

Ma urasc de fiecare data cand imi aud ecoul cuvintelor,

 cu fiecare intoarcere din ce in ce mai mult.

 Iarta`mi delirul!

Visele au inceput iar sa capete culori si nuante.

 Gri`ul e din ce in ce mai estompat,

 doar cate o umbra razleata amintind de vechile abisuri.

Visez viitor, prezent si trecut,

 caci acum asta e ordinea vietii mele.

 Cele nesigure in urma,

cele stiute in prezent,

cele certe in viitor.

 Apara`mi visarea!

Inca o mai fac, desi rar.

Inca ma mai pierd de privirea ta cate`o clipa.

 Revin imediat.

 Nu pot respira fara ea,

 asa ca o caut disperata  pentru a`mi confirma ca

 e acolo pentru mine si numai pentru mine.

 E privirea ce nu o pot pierde vreodata.

 E in mine la fel cum EL` era in pieptul copilului de alta`data….

Cauta`ma!

Eu o sa te astept.... 

chiar daca... :)

Timpul tau s`a dus, irevocabil, ireversibil,
iar plecarea ta a adus multa, multa liniste - ii e sila ca te`a iubit,
iar pentru asta, chiar esti un tampit. :D