Era acolo, in centrul privirilor, simtindu`se mai singura si mai stanjenita ca niciodata.
Si nici el n`o ajuta, se indeparta cu fiecare vocala pe care`o rostea. Ar fi vrut ca el sa ghiceasca.
Sa ghiceasca tot ceea ce ea nu`i putea spune.
In fond, ce i`ar fi putut spune?
Ca ceva ii scapa printre degete?
Ca e ceva ce ii raceste si ii indeparteaza, dar nu isi poate da seama ce anume?
Clisee patetice.
Lucrurile astea nu se spun, se simt, iar ea asta ar fi vrut: sa simta.
Sa simta ca totul va fi bine, sa simta ca o iubeste.
Faptul ca el ii trantea un ”te iubesc!” la fiecare sfarsit de conversatie nu rezolva nimic, ii placea sa auda,
insa ar fi fost cu adevarat fericita daca ar fi simtit`o, dar nu o mai simtea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu