duminică, 18 iunie 2017

Când Dragostea este în vizită...



 Mereu am avut câte ceva de învățat de la fiecare bărbat pe care l-am avut, l-am iubit și l-am pierdut sau lăsat în cele din urmă. 



    Am învățat că dragostea nu bate mereu la ușa sufletului tău sau dacă bate te poate prinde cu "masa nepusă" de cele mai multe ori și nu știi dacă asta e de bine sau de rău, însă tu îi deschizi ușa mereu, neștiind cum poate continua povestea.
  Acum că ai poftit dragostea în casa ta, cu ce o servești ? O inviți să ia un loc în living, cea mai importantă cameră a casei tale, și o lași să aștepte. Te gândești ce să îi oferi în timpul acesta. Ai vrea să îi oferi totul, totul însemnând tot ce ai tu mai bun de dat. I-ai oferi pentru început o cafea cu vorbe calde,cu zâmbete dulci ca laptele și mierea să-i îndulcească și să-i estompeze gustul amărui lăsat în urmă.Dar dacă nu îi place cafeaua așa cum îți place ție? Mai bine i-ai oferi ceva de mâncare, ceva care să-i umple golul din interior și să-i stăpânească simțurile, cumva. Te gândești să-i pregătești ceva simplu, dar care să fie pe gustul ei.
    Aprinzi focul și începi prin punerea la fiert a sufletului tău, căci când pui suflet în ceva nu are cum să nu iasă bine, așa te gândești de fiecare dată, dar nu conștientizezi faptul că, în final, sufletul tău nu poate fi apreciat de oricine. 
 Focul se mărește treptat, începi să tremuri și să te gândești dacă e bine ceea ce faci, iar când sufletul dă în clocot, se curăță de vicii până ajunge la starea de compromis. Pe parcurs se adaugă toate ingredientele pentru un gust aromat și nu unul monoton, cum ar fi : 
  • 1 inimă întreagă
  • 3 kg de vorbe dulci
  • 2 sticluțe de sărutări aromate
  • 1,5 kg de respect și înțelegere
  • 50 g de gelozie
  • 2 plicuri de promisiuni
  • 250 g de încredere
  • contradicții și certuri după gust.

    Preparatul e gata atunci când contradictiile și gelozia sunt neutralizate și rămâne doar o aromă inedită de dragoste. Cel mai important este să nu uiți faptul că dacă vrei să devii un bucătar al iubirii, te-aș sfătui ca atunci când gătești să  adaugi fidelitate și încredere. În cazul în care îți scapă câteva minciuni în cratiță, pentru a evita un gust amar, presărați câteva cuvinte de iertare și vreo 2 declarații de dragoste.
  Preparatul este gata și mergi să-l savurezi împreună cu musafirul sufletului tău, dar ca totul să fie perfect ți-ai dori să vă îmbătați cu iubire sau altfel spus cu cel mai bun vin. Și știi care e cel mai bun vin ? Acel vin să te văd, vin să te iubesc, vin să te am, vin să te iau și vin să fim împreună pentru totdeauna. 
  Dragostea te privește și așteptă timidă să îi presari și câteva cuvinte cu vanilie sau caramel sau cuvinte cu sare și piper care să încingă și mai mult atmosfera. Incepi sa-i povestesti despre cel care te servea mereu cu promisiuni de ciocolată, care îți făcea lumea doar lapte și miere, care atunci când era cu tine nu mai avea nevoie de RedBull căci tu erai pentru el cel mai bun energizat, care îți spunea mereu că tu ești mai dulce decât toată gama de la Nestle și că lângă el și norii păreau făcuți din vată de zahăr. Erai fericită !
   Apoi îi povestești despre cel care ți-a turnat speranțe în pahar și mai apoi, ai rămas surprinsă de faptul că s-a evaporat lăsând în urma sa doar o tăcere neînțeleasă. Acum ești tristă, dar tristetea se alungă cu ceva dulce și începi să prepari cu multă pasiune. 
    Nici o rețetă nu este perfectă, dar știi că încă mulți mai caută și acum acea rețetă de succes,  de aceea te gândești să faci ceva unic, ceva gustos, ceva extraordinar pentru care să merite să te lingi pe degete. Deschizi totuși dicționarul gastronomic al iubirii și găsești la pagina fericirii, o rețetă de succes pe care încerci să o modelezi după poftele inimii tale. Te apuci de treabă, dar întâi te gândești că desertul tău merită un nume și astfel va purta numele musafirul tău : Dragostea.     
      Afli că Dragostea este o prăjitură însiropată în esență de iubire, zâmbete, încredere, fericire și vis.  Totusi, uneori când muști prea cu poftă din această prăjitură plină de cremă dulce, gustul dulce poate deveni amărui dacă nu ești atent la marginile puțin prea coapte sau poate chiar arse ale blatului. Oricum, într-un final, dragostea va fi iar dulce chiar dacă s-a întâmplat  ca în timp ce o savurai să înghiți și bucăți mai tari sau fără gust. Poate că prăjitura ce ai mâncat-o deja nu a fost atât de aromată pe cât de mult îți doreai să fie, dar nu-i nimic, va veni și timpul să guști dintr-o delicatesă unică, pregătită doar pentru tine: dragostea ta.
 Cafeaua s-a băut, mâncarea s-a terminat, regretele au rămas la fundul sticlelor de vin, iar Dragostea e pe cale să plece din casa ta.

 Tu ce faci acum : o lași să plece sau o convingi să mai rămână ? 





9 comentarii:

  1. Când l-am găsit pe Dr Wealthy, am avut nevoie disperată de a-mi aduce înapoi pe fostul meu iubit. Mi-a lăsat o altă femeie. Sa intamplat atat de repede si nu am avut nici un fel de spus in situatia asta. El ma scos după trei ani fără explicații. Îl contactez pe dr. Wealthy prin intermediul site-ului său și mi-a spus ce trebuie să fac înainte de a mă putea ajuta și am făcut ceea ce mi-a spus, după ce am oferit ceea ce dorea, a aruncat o vrajă de dragoste pentru a ne ajuta să ne întoarcem împreună. La puțin timp după ce și-a făcut vraja, prietenul meu a început să mă mai trimită din nou și sa simțit oribil pentru ceea ce tocmai mi-a pus. El a spus că eu sunt cea mai importantă persoană din viața lui și el știe asta acum. Ne-am mutat împreună și el a fost mai deschis față de mine decât înainte și apoi a început să petreacă mai mult timp cu mine decât înainte. De când dr. Wealthy ma ajutat, partenerul meu este foarte stabil, credincios și mai aproape de mine decât înainte. Îi recomand foarte mult pe Dr Wealthy pentru oricine care are nevoie de ajutor. E-mail: wealthylovespell@gmail.com, sunați-l sau adăugați-l pe ceapre prin: +2348105150446

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierdute
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de rupere
    7) Alunga un iubit trecut
    8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
    9) dori?i sa va satisface?i iubitul
    Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
    ogagakunta@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunt aici pentru a depune mărturie despre modul în care acest puternic jucător de vrăji numit Dr. Ogala m-a ajutat să-mi îmbunătățesc relația. Am fost cu sufletul la gură când amantul meu mi-a spus că nu mai este interesat să se căsătorească cu mine, pentru că o altă doamnă a folosit magie neagră asupra lui. Am plâns și am plâns în fiecare zi, până când s-a înrăutățit atât de mult încât am contactat internetul pentru ajutor, atunci am citit o recenzie pe dr. Ogala, apoi am l-am contactat pentru ajutor în găsirea iubirii și a vieții mele. , m-a ajutat să arunc o vrajă de dragoste puternică și, spre surprinderea mea, după 24 de ore de a face vraja de dragoste, iubitul meu s-a întors în genunchi implorându-mă să-l iert. adresa sa de e-mail: drogalad02@gmail.com WhatsApp +2347049668119 ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Cu tot respectul pentru tine și vrăjeala ta funcționează, trebuie să le spun tuturor această mărturie. Nu am văzut niciun rezultat cu alți scriitori de vrăji în timpul căutării mele, aș vrea să vin la tine mai devreme, după ce am primit tot ce am mai bun dintre voi după sesiunea mea. Fostul meu soț nu a fost acolo timp de un an, am mers peste tot și am cerut ajutor altor medici vrăjitori, dar nu a existat niciun rezultat până când prietenul meu nu mi-a prezentat dr. Egwali. După ce s-a făcut o vrăjie de reconciliere, am fost în cele din urmă chemat de el. Minunile sale au făcut minuni, iar soțul meu s-a întors plin de dragoste. Este un miracol! S-a întors brusc cu flori spunând că trebuie să-l iert, am fost cu adevărat șocat când soțul meu a îngenuncheat să implore iertare și că aș accepta-o. Îmi lipsesc cu adevărat cuvintele și mă bucur că ești Dumnezeu, trimis de mine și de toată familia mea. Și acum sunt din nou o femeie fericită. Vă mulțumesc mult Dr Egwali. Pentru oricine caută un adevărat cerc de vrăji, contactați Dr. Egwali pe e-mail „dregwalispellbinder@gmail.com”. De asemenea, îl puteți contacta direct prin Whatsapp la +2348122948392
    Este într-adevăr asigurat

    RăspundețiȘtergere
  5. nu-mi venea să cred că mă voi reuni vreodată cu fostul meu iubit, eram atât de traumatizat, rămânând singur, fără corpul care să rămână lângă mine și să fiu cu mine, dar am fost atât de norocos într-o anumită zi să întâlnesc acest lucru dr. puternic, vrăjitor Dr Wight, după ce i-a spus despre situația mea, a făcut tot posibilul uman ca să vadă că iubitul meu se întoarce la mine, într-adevăr, după ce a lansat vraja, fostul meu iubit a revenit la mine mai puțin de 48 de ore, a venit fostul meu iubit înapoi, implorându-mă că nu mă va mai părăsi niciodată, 3 luni mai târziu ne-am logodit și ne-am căsătorit, dacă aveți aceeași situație, contactați-l pe dr. wight, pe e-mailul său: wightmagicmaster@gmail.com. mulțumesc foarte mult, domnule, că mi-ați readus fostul iubit înapoi, adresa de e-mail a lui: wightmagicmaster@gmail.com.

    WhatsApp: +17168691327

    RăspundețiȘtergere
  6. UN MARE VORGITOR CARE M-A AJUTAT să-mi aduc înapoi fostul meu iubit
    Ce vrăjitor minunat și simplu care mi-a readus bucurie și fericire în viața mea!!! Dau această mărturie pentru că sunt atât de fericită, vreau să-i mulțumesc lui DR WALE pentru munca grozavă pe care a făcut-o în viața mea, El a adus fericirea înapoi în viața mea, n-am crezut niciodată în vrăjitorii până când viața mea s-a prăbușit când iubit de șase ani a decis să renunțe aproape când doream să ne căsătorim. Am avut o astfel de cădere emoțională, în măsura în care nu am putut face nimic rezonabil din nou, după trei luni de durere înainte ca un vechi prieten de-al meu să mă prezinte la un vrăjitor online numit DR WALE, mă prezint lui DR WALE, un adevărat vrăjitor. . În mai puțin de o săptămână am văzut minuni, iubitul meu s-a întors la mine și viața mea s-a întors exact ca un puzzle finalizat, iar după o lună ne-am căsătorit și a fost ca un vis pentru mine pentru că am crezut că am pierdut. el pentru totdeauna. Vă mulțumesc, DR WALE, pentru că m-ați ajutat, dar, mai ales, pentru onestitatea și rezultatele rapide și precise. DR WALE contact WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna, Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson de ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el, l-am implorat cu totul, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat prietenei mele problema mea ?i ea mi-a sugerat sa contactez mai degraba un vrajitor care ar putea sa ma ajute sa fac o vraja pentru a-l aduce înapoi, dar eu sunt genul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa încerc, am a trimis vrajitorului prin po?ta ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a facut vraja ?i, surprinzator, în a doua zi, era în jurul orei 16. M-a sunat fostul meu, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat încât a vrut sa ma întorc la el, ca ma iube?te atât de mult. Am fost atât de fericit ?i m-am dus la el, a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, am promis ca oricui cunosc care are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, trimi?ându-l la singurul vrajitor real ?i puternic care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com
    1) Vraji de dragoste
    2) Vraji de dragoste pierduta
    3) Vraji de divor?
    4) Vraji de casatorie
    5) Vraja de legare.
    6) Vraji de despar?ire
    7) Alunga?i un Iubit trecut
    8.) Vrei sa fii promovat în biroul tau/ Vraja de loterie
    9) vrei sa-?i mul?ume?ti iubitul

    RăspundețiȘtergere
  8. Sotul meu s-a intors!!! După 1 an de căsnicie ruptă, soțul meu m-a lăsat cu doi copii și viața mea a fost spulberată. Am vrut să termin, aproape m-am sinucis pentru că ne-a lăsat fără nimic. Am fost rupt emoțional în tot acest timp și viața pare fără sens. Într-o zi fidelă, în timp ce navigam pe internet, am dat peste câteva mărturii despre Dr DAWN. Unii au mărturisit că și-a adus înapoi fostul, alții au mărturisit că restaurează uterul și vindecă afecțiunile cu ierburi. Pe mine m-a interesat mai mult împăcarea cu soțul meu, pe care dr. DAWN a făcut posibilă aducerea soțului meu înapoi în 3 zile. Acum soțul meu s-a întors și de atunci trăim fericiți. Toate mulțumim Dr. DAWN. Aici, las contactul lui pentru toată lumea. Căci are orice fel de provocări,
    E-mail ( dawnacuna314@gmail.com )
    Whatsapp: +2349046229159

    RăspundețiȘtergere
  9. Soția mea m-a părăsit pentru un alt bărbat și am avut inima zdrobită și devastată. Dar într-o zi bună, răsfoiam internetul când am văzut o doamnă depunând mărturie despre cum a ajutat-o ​​DR Gideon, așa că am decis să-l contactez pentru ajutor și el m-a ajutat să-mi refac relația ruptă, iar acum soția mea s-a întors și mă iubește mult. mai mult decât mi-am putut imagina vreodată. Daca treci prin situatii similare chiar daca vrei sa ramai insarcinata. sau vindeca boala.
    Câștigă la loterie.
    Cazul Win Curt.
    Răzbunați, nu ezitați, contactați Dr Gideon dacă aveți nevoie de orice fel de ajutor contactați DR GIDEON pe Whatsapp: +2347042191323

    E-mail: drgideon611@gmail.com

    RăspundețiȘtergere