Cât te-am iubit? sau dacă te mai iubesc? Cât m-ai rănit, cât te-am rănit sau dacă e ceva care să regret?
Dacă azi ar fi ultima dată când m-ai putea atinge ca și cum aș fi încă a ta, spune-mi, ai fi însetat după trupul meu sau dornic să-mi mângâi, pentru ultima oară, sufletul?
Dacă azi ar fi ultima dată când m-ai vedea, ai avea curaj să faci, să spui, să mă privești așa cum n-ai avut curajul niciodată?
Nu mai avem nimic unul pentru celălalt. Nimic de dat, nimic de luat. Doar de uitat. Am transformat prea repede iubirea, din ceva special, într-un trecut banal ...
Ne privim ca doi străini care, necunoscându-se, nu pot schimba nicio vorbă. Te privesc și nu mai regăsesc nimic din acel bărbat pe care odată l-am iubit...
Nu-ți va fi dor de felul în care te privea? De ochii ei care, fără cuvinte, îți vorbeau despre iubire, încredere și „ ești sufletul meu”? N-o să-ți lipsească acel zâmbet pe care doar prezența ta putea să i-l pună pe buze? N-o să-ți lipsească ea, fata pe care ai iubit-o cândva, dar pe care ai transformat-o în ceva ce nu mai poți iubi?
O vei întâlni întâmplător și, luptând cu sufletul tău, îi vei spune ”Îmi doream să rămâi aceeași pe care o cunoșteam..” Și atunci când o vei vrea înapoi , când vei dori din nou să fie doar a ta , să-ți amintești când i-ai spus să încerce un drum fără tine ..
Într-o zi, îți va fi dor de ceea ce a fost și vei urî ființa aceea cu privirea goală în care ai transformat-o. Iar altcineva va învăța s-o iubească.. din nou ..
”Cel mai mare laș este acel bărbat care trezește sentimente de iubire într-o femeie pe care nu are nici cea mai mică intenție să o iubească.”
